Mutaţia genetică a răului

Este definită boală ereditară o boală care se dezvoltă într-o persoană prin acţiunea uneia sau mai multor gene mutante, care provin din patrimoniul genetic al unuia dintre părinţi. Mutanţii sunt creaturi care din cauza mutaţiilor propriului ADN, accidentale sau special create în laborator, asume caracteristici diferite de cele de creaturi normale sau fiinţe din aceeaşi specie, în general dându-le competenţe atipice pentru speciile la care aparţin.
În Matrix se respiră aerul de ADN spiritual care s-a schimbat dramatic. Simplul act de a respira oxigen în Matrix mă conduce să accept molecule invizibile, dar semnificative de rebeliune împotriva Tatălui /Creatorului meu şi codului Său genetic ce mi-a fost transmis în mod clar prin cele zece gene din ADN-ul lui Dumnezeu: cele zece porunci conţinute în Exodul 20.
1 ° genă: În Matrix muzica glorifică glasul meu, moda glorifică imaginea mea, dansul glorifică sexualitatea mea, filmul glorifică privirea mea, programele de televiziune glorifică talentul meu, revistele glorifică corpul meu, publicitatea glorifică dorinţele mele, companiile glorifică cariera mea …. În puţine cuvinte, Matrix s-a poziţionat în jurul valorii EGO-ul meu, îl stimulează, îl tachinează, îl droghează.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revolte deschise si neruşinate împotriva Creatorului şi împotriva primei Sale gene: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine.” (Exodul 20:3) EGO-ul meu ce loc ocupă?
2 ° genă: In Matrix tradiţiile glorifică relicvele, religiile glorifică proprii sfinţi şi /sau profeţi, liderii spirituali glorifică superioritatea lor …. Într-un cuvânt, Matrix s-a dezvoltat într-o societate în care creatura ia locul rezervat doar singurului Creator.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revolte deschise si neruşinate împotriva Creatorului şi împotriva genei a doua: ” Nu te închina înaintea chipurilor cioplite sau înaintea vreunei înfăţişări de-ale lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul.”(Exodul 20:4-5) Genunchii mei în faţa cui se închină?
3 ° genă: În Matrix au loc războaie sângeroase în numele lui Dumnezeu, se persecută ereticii în numele lui Dumnezeu, se subjugă masele în numele lui Dumnezeu, au loc războaie politice în numele lui Dumnezeu, sunt create alianţe militare în numele lui Dumnezeu, se luptă cu cei diferiţi de tine în numele lui Dumnezeu, minorităţile vin supuse în numele lui Dumnezeu, vin declaraţi fundamentalişti prietenii lui Dumnezeu …. Pe scurt, Matrix este guvernat de către o elită de hulitori.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revoltei deschise şi neruşinate împotriva Creatorului şi împotriva genei a treia: „Să nu pronunţi numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.” (Exodul 20:7). In ce fel acţiunile mele folosesc numele lui Dumnezeu?
4 ° genă: În Matrix se observă doctrine fiice a unui cod genetic schimbat, prin crearea de sărbători religioase, impunerea zilelor de odihnă …. Pe scurt, calendarul în Matrix este complet inundat de creaturi deghizate în semizei.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revoltei deschise şi neruşinate împotriva Creatorului şi împotriva genei a patra: „Adu-ţi aminte de ziua a şaptea de odihnă ca să o sfinţeşti.”(Exod 20:8). Adevărurile şi doctrinele mele, ale cui fiice sunt?
5 ° genă: În Matrix sunt uitaţi părinţii la bătrâneţe, persoanele în vârstă sunt abandonate şi lăsate în voia lor, se dispreţuiesc perii albi …. Pe de altă parte, se dă onoare celui puternic, se protejează bogatul, se dă glorie celui mândru. Pe scurt, se face uz de aroganţă cu cei mai slabi şi se comportă ca un preş în faţa celor puternici.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revoltei deschise şi neruşinate împotriva Creatorului şi şi împotriva genei a cincea: „. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (vezi Exodul 20:12). Onoarea mea şi respectul meu, cui le ofer eu?
6 genă: În Matrix există mâini care se strâng între băncile bisericilor, mâini ipocrite, mâini care fac lucruri care nu vin povestite. Altfel celelalte mâini cine ştie ce vor crede, se vor scandaliza. Mâini care ucid pe cei săraci cu foamete, pe neputincioşi cu forţa, pe străini cu excluderea, pe minorităţi cu defăimarea, pe cei simpli cu indiferenţa, pe cei ignoranţi cu bătaie de joc, pe cei smeriţi cu umilinţă, pe cei bolnavi cu marginalizare …mâini care se ridica pe ascuns asupra fraţilor. Pe scurt, slăbiciunea multora în Matrix este folosită la maxim de către setea de putere a celor puţini.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revoltei deschise şi neruşinate împotriva Creatorului şi împotriva genei a şasea: „Să nu ucizi”. (vezi Exodul 20:13). Eu de care parte sunt, de partea victimelor sau a criminalilor?
7° genă: În Matrix este la modă „totul şi dintr-o dată”, se evită sacrificiile, se opune renunţărilor, se iubeşte noul în defavoarea vechiului, se stimulează mentalitatea „de unică folosinţă”, se laudă libertatea sexuală in totalitate… . Pe scurt, consumismul în Matrix este un virus care a otrăvit chiar şi cele mai intime si fragile relaţii umane.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revoltei deschise şi neruşinate împotriva Creatorului şi împotriva genei a şaptea: „Să nu comiţi adulter” (cf. Exodul 20:14). Ce anume dezvăluie pasiunile mele cele mai secrete?
8 ° genă: În Matrix hoţii domnesc. E de ajuns doar să arunci o privire în afacerile şi în politica matrixiană pentru a percepe semnificative nedreptăţi sociale, la toate nivelurile. Cine are mai mult, cunoaşte căi de lux elegante pentru a se sustrage controlului public, păstrînd în buzunar bani care ar aparţine comunităţii, prin utilizarea principiilor de „fisc creativ”. Pe scurt: hoţul cu gulerul alb, sacou si cravată este în Matrix de foarte multe ori o persoană importantă şi influentă. Din păcate, din ce în ce mai mult, micul afacerist şi cetăţeanul de rând se adaptează la acest mod de viaţă puţin transparent şi foarte scufundat în mlaştina neagră a escrocheriei.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revoltei deschise şi neruşinate împotriva Creatorului şi şi împotriva genei a opta: „Să nu furi” (Exodul 20:15). Posed eu cu adevărat doar ceea ce este al meu?
9° genă: În Matrix există minciuni albe. Falsul este din ce în ce mai scuzat ca o omisiune inofensivă pentru un scop bun. În Matrix cea mai mare minciună este „legea este egală pentru toţi.” Persoanele influente îşi pot permite experţi cinici care pătrund în adâncurile jurisprudenţei, deformând-o după plăcerea şi gustul propriu. Pe scurt, sunt mincinoşi care vin judecaţi vinovaţi, şi mincinoşi care vin promovaţi.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revoltei deschise şi neruşinate împotriva Creatoruluişi împotriva genei a noua: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” (Exodul 20:16). Buzele mele şi atitudinile mele atestă întotdeauna adevărul?
10 ° gena: În Matrix oamenii trăiesc cu frica că ar putea să pară săraci, mândrindu-se cu ceea ce au, iar restul îl invidiază la ceilalţi, apoi îl cumpără, trăiesc într-o neobosită escaladare cu ceilalţi. Ei fac ceea ce doresc să se ştie, cheltuiesc, risipesc şi sunt ceea ce au.
Inima Matrixului bate în ritmul unei revoltei deschise şi neruşinate împotriva Creatorului şi şi împotriva genei a zecea: „Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău „(Exodul 20:17). Ce vis urmăresc aspiraţiile mele cele mai profunde,?
Constat că rebeliunea contra sfintei şi neschimbatei legi a lui Dumnezeu, oglinda caracterului Său sfânt şi perfect, ignoră adevăratul HRISTOS şi deschide calea Antihristului şi ADN-ul lui său satanic.

Autentificare

Ai uitat parola?

Enable Notifications OK No thanks